Învățătorii falși și nimicirea lor
1 Însă, în popor, s-au și ridicat profeți falși, cum și între voi vor fi învățători falși, care vor strecura ereziidistrugătoare și-L vor nega pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, aducând astfel asupra lor o distrugere năprasnică.
2 Mulți îi vor urma în depravările lor; din cauza lor calea adevărului va fi batjocorită.
3 În lăcomia lor, vor încerca să profite de voi prin cuvântări născocite. Dar condamnarea lor,datăcu mult timp în urmă, nu stă degeaba, iar distrugerea lor nu dormitează.
4 Căci dacă nu i-a cruțat Dumnezeu pe îngeri atunci când au păcătuit, ci i-a aruncat în Tartarși i-a lăsat în lanțurile beznei,undesunt ținuți până la judecată,
5 dacă n-a cruțat El lumea din vechime, ci a adus potopul peste lumea celor neevlavioși, însă l-a păzit pe Noe – un predicator al dreptății – împreună cu alți șapte,
6 dacă a condamnat El cetățile Sodoma și Gomora la distrugere, transformându-le în cenușă și făcându-le astfel un exemplu cu privire la ce urmează pentru cei neevlavioși,
7 însă l-a scăpat pe Lot, unomdrept, care era necăjit de felul de viață depravat al celor nelegiuiți
8 (căciomulacesta drept, în timp ce trăia în mijlocul lor, era chinuit zi de zi în sufletul său drept de faptele nelegiuite pe care le vedea și auzea),
9 înseamnă că Domnul știe cum să-i scape pe cei evlavioși din încercare și cum să-i țină pe cei nedrepți sub pedeapsă, până înziua judecății,
10 mai ales pe cei ce umblă după pofta stricată a firiiși disprețuiesc autoritatea. Ei sunt îndrăzneți, aroganți și nu se tem să-i batjocorească pe cei glorioși,
11 pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie și putere, nu aduc în prezențaDomnului vreo condamnare batjocoritoare împotriva acestora.
12 Însă aceștioameni, ca niște viețuitoare fără rațiune, careaudoarinstinctul, născute să fie prinse și ucise, batjocoresc ceea ce nu cunosc, și,prin urmare,vor fi nimiciți în însăși depravarea lor,
13 suferind astfel răsplata pentru nelegiuirea lor. Considerând ca fiind o plăceresă trăiascăîn chef în timpul zilei, ei suntcaniște pete și defecte. Astfel, ei chefuiescdedându-se la plăceri înșelătoare atunci când se ospătează împreună cu voi.
14 Au ochii plini de adulter, sunt nesătuli în ce privește păcatul, momesc sufletele nestatornice, inima le este deprinsă la lăcomie, sunt niște copii blestemați;
15 au părăsit calea cea dreaptă și s-au rătăcit urmând calea lui Balaam,fiullui Beor, care a iubit răsplata nedreptății.
16 Dar a fost mustrat pentru fărădelegea lui: o măgăriță necuvântătoare i-a vorbit cu glas omenesc și a împiedicat nebunia profetului.
17 Ei sunt niște izvoare secate, niște cețuri alungate de furtună. Pentru ei a fost păstrat întunericul beznă.
18 Căci ei rostesc lăudăroșenii deșarteșiîi momesc cu poftele depravate ale firii pe cei ce tocmai au scăpat dintre cei ce trăiesc în rătăcire.
19 Le promit libertatea în timp ce ei înșiși sunt sclavi ai depravării. Căci fiecare este înrobit de ceea ce este învins.
20 Dacă, după ce au scăpat de murdăriile lumii prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos, se încurcă din nou în ele și sunt învinși, starea lor din urmă devine mai rea decât cea dintâi.
21 Era mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le-a fost încredințată.
22 Ceea ce li s-a întâmplat loraratăcă este adevărat proverbul care spune: „Câinele se întoarce la voma lui.“
și „Scroafa, după ce este spălată, se tăvăleșteiarășiîn noroi.“
—https://d1b84921e69nmq.cloudfront.net/48/32k/2PE/2-03ae681f59394f0c067ac38a84392c58.mp3?version_id=126—