Ezechiel 27

O cântare de jale cu privire la Tir

1 Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a zis:

2 „Fiul omului, rostește o cântare de jale despre Tir!

3 Spune-i Tirului, care locuiește la intrarea mării și face negoț cu popoarele din ostroavele cele multe, că așa vorbește Stăpânul Domn : «Tirule, tu ziceai: ‘Sunt de o frumusețe desăvârșită!’

4 Hotarele îți erau în inima mării, iar constructorii tăi te făcuseră desăvârșit de frumos.

5 Îți căptușiseră toate laturilecorăbieicu lemn de pin din Senir, iar din cedrii de Liban îți făcuseră un catarg.

6 Din stejari de Bașan îți făcuseră vâsle, iar puntea ți-o făcuseră din chiparosde pe țărmul Chitimului, încrustat cu fildeș.

7 Din in subțire și brodat,adusdin Egipt, îți era vela, slujindu-ți și drept steag. Din pânză albastră și purpurie,adusădin ostroavele Elișa, îți era tenda.

8 Locuitorii din Sidon și din Arvadîți erau vâslași și cei mai înțelepți din Tir îți slujeau ca marinari.

9 Meșterii cu vechime și iscusițidin Ghebalîți dregeau crăpăturile. Toate corăbiile mării cu marinarii lor treceau pe la tine ca să facă schimb de mărfuri.

10 Cei din Persia, din Ludși din Putslujeau ca ostași în armata ta; ei își atârnau scutul și coiful peziduriletale și îți dădeau astfel strălucire.

11 Bărbații din Arvad și Helekstăteau de jur împrejur pe zidurile tale, iar cei din Gamaderau așezați în turnurile tale. Ei își atârnau scuturile pe zidurile tale, de jur împrejur, și îți desăvârșeau astfel frumusețea.

12 Tarșișulfăcea negoț cu tine pentru că aveai din belșug tot felul de mărfuri. El îți oferea în schimbul produselor tale argint, fier, cositor și plumb.

13 Iavanul, Tubalulși Meșekulfăceau negoț cu tine, oferindu-ți în schimbul produselor tale sclavi și vase de bronz.

14 Cei din Bet-Togarmaîți oferea în schimbul produselor tale cai, armăsari de luptă și catâri.

15 Rodanițiifăceau negoț cu tine și multealteostroave aveau parte de marfa ta; ei îți dădeau în schimb ca plată coarne de fildeș și de abanos.

16 Aramulfăcea negoț cu tine pentru că aveai o mulțime de bunuri meșteșugărești, oferindu-ți în schimbul produselor tale smarald, purpură, haine brodate, in subțire, coral și rubin.

17 Iuda și țara lui Israel făcea negoț cu tine, oferindu-ți în schimbul produselor tale grâu de Minit,panag, miere, ulei și balsam.

18 Damascul făcea negoț cu tine pentru că aveai o mulțime de bunuri meșteșugărești și tot felul de mărfuri din belșug. El îți oferea vin de Helbonși lână de Țahar.

19 Daniții și grecii din Uzal făceau negoț cu tine; în schimbul produselor tale îți dădeaufier prelucrat, casia și trestie plăcut mirositoare.

20 Dedan făcea negoț cu tine cu învelitori pentru șei.

21 Arabia și toți prinții Chedarului erau și ei printre cei cu care făceai negoț; ei îți aduceau oi, berbeci și capre.

22 Negustorii din Șeba și Ramafăceau negoț cu tine, oferindu-ți în schimbul produselor tale ce era mai bun din tot felul de arome, tot felul de pietre scumpe și aur.

23 Haran, Cane, Eden și negustorii din Șeba, Asiria și Chilmadfăceau negoț cu tine.

24 Ei făceau negoț cu tine, aducând în piețele tale haine scumpe, materiale de culoare albastră, veșminte brodate, veșminte colorate, legate cu funii împletite și strâns înnodate.

25 Corăbiile de Tarșiș călătoreau ducându-ți marfa. Erai umplut și încărcat din plin în inima mărilor.

26 Vâslașii te duseseră la ape adânci, dar vântul de răsărit te va sfărâma în inima mărilor.

27 Bogăția ta, produsele tale, marfa ta, marinarii tăi, cârmacii tăi, cei ce-ți dregeau fisurile, cei ce făceau schimb de mărfuri cu tine, toți ostașii pe care-i aveai și toată mulțimea din mijlocul tău se vor prăbuși în inima mărilor, în ziua scufundării tale.

28 La vuietul țipetelor cârmacilor tăi ostroavele se vor cutremura.

29 Toți cei ce trag la rame, marinarii și toți cârmaciide pemare, se vor da jos din corăbiile lor și vor sta pe țărm.

30 Vor striga cu glas tare din pricina ta și se vor tângui cu amărăciune; își vor arunca cu țărână pe cap și se vor tăvăli în cenușă.

31 Se vor rade pe cap din pricina ta și se vor îmbrăca cu saci; te vor plânge cu sufletul amărât, bocind cu amar.

32 În tânguirea lor, vor face o cântare de jale cu privire la tine și te vor boci astfel: ‘Cine era ca Tir, ca cel ce zaceacumîn mijlocul mării?’

33 Când ieșeau mărfurile tale din mijlocul mărilor, săturai multe popoare. Prin mulțimea bogățiilor și produselor tale îi îmbogățeai pe regii pământului.

34 Acum însă ești sfărâmat de mări, în adâncurile apelor. Încărcătura ta și toată mulțimea din mijlocul tău s-au scufundatodată cu tine.

35 Toți locuitorii ostroavelor sunt înmărmuriți din pricina ta; regilor lor li s-a zbârlitpărulde groază și li s-au înspăimântat fețele.

36 Negustorii popoarelor fluieră de uimire din pricina ta. Ai parte de un sfârșit îngrozitor și nu vei mai exista niciodată!»“

—https://d1b84921e69nmq.cloudfront.net/48/32k/EZK/27-157cce3e15f7c3de0e3813df7bd64a89.mp3?version_id=126—