Susținătorii lui David în exil
1 Iată-i pe cei care s-au dus la David în Țiklag, în timp ce acesta se ținea departe de fața lui Saul, fiul lui Chiș (ei au fost dintre vitejii care l-au ajutat în război;
2 aceștia mânuiau arcul și puteau să arunce pietre sau să tragă săgeți cu arcul atât cu mâna dreaptă, cât și cu mâna stângă; erau beniamiți dintre rudele lui Saul):
3 căpetenia Ahiezer și Ioaș – fii ai lui Șemaa din Ghiva; Ieziel și Pelet – fiii lui Azmavet; Beraca și Iehu din Anatot;
4 Ișmaia din Ghivon, viteaz între cei treizeci și conducător peste treizeci; Ieremia, Iahaziel, Iohanan și Iozavad din Ghedera;
5 harufiții – Eluzai, Ierimot, Bealia, Șemaria și Șefatia;
6 korahiții – Elkana, Ișia, Azarel, Ioezer, Iașobeam;
7 Ioela și Zebadia, fii ai lui Ieroham din Ghedor.
8 Dintre gadiți, s-au alăturat lui David în fortăreațadin pustie războinici viteji, luptători aleși, care mânuiau scutul și lancea, erau neînfricați ca leii și iuți precum gazelele pe munți.
9 Ezer era căpetenia, Obadia – al doilea, Eliab – al treilea,
10 Mișmana – al patrulea, Ieremia – al cincilea,
11 Atai – al șaselea, Eliel – al șaptelea,
12 Iohanan – al optulea, Elzabad – al nouălea,
13 Ieremia – al zecelea, Macbanai – al unsprezecelea.
14 Acești gadiți au fost căpeteniile oștirii: cel mai neînsemnatvaloracât o sutăde oameni, cel mai renumit – cât o mie.
15 Aceștia sunt cei ce au trecut Iordanul în prima lunăa anului, atunci când acesta se revarsă peste maluri și i-au izgonit pe toți cei din vale, înspre răsărit și înspre apus.
16 De asemenea, și dintre urmașii lui Beniamin și ai lui Iuda au venit la David la fortăreață.
17 David le-a ieșit în întâmpinare și i-a îndemnat astfel: – Dacă veniți la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutați, atunci inima mea se va uni cu voi, dar dacă vreți să mă trădați dușmanilor mei, deși nu sunt vinovat de nici o nelegiuire, Dumnezeul strămoșilor noștri să vadă și să judece!
18 Atunci Amasai, căpetenia celor treizeci, a fost îmbrăcat cu Duhul și a zis: – Suntem de partea ta, David! Suntem cu tine, fiu al lui Ișai! Pace! Pace ție și pace celor ce te ajută! Căci Însuși Dumnezeul tău te-a ajutat! David i-a primit și i-a pus căpetenii peste ceată.
19 Și dintre manasiți au trecut de partea lui David, atunci când el i-a însoțit pe filisteni la luptă împotriva lui Saul. Eiînsă nu le-au fost de ajutorfilistenilor, fiindcă domnitorii acestora au hotărât să-l trimită înapoipeDavid, zicând: „Vom plăti cu capetele noastre dacă va trece de partea lui Saul, stăpânul lui!“
20 CândDavida plecat înspre Țiklag, au trecut de partea lui manasiții Adnah, Iozabad, Iediael, Mihail, Iozabad, Elihu și Țiletai,toțifiind căpetenii ale miilor care erau în Manase.
21 Ei l-au ajutat împotriva ceteide jefuitori, căci toți erau războinici viteji și au ajuns conducători în oștire.
22 În fiecare zi veneau la Davidoamenica să-l ajute, până când tabăra lui a ajuns ca tabăra lui Dumnezeu.
23 Iată numărul căpeteniilor înarmate pentru război, care au venit la David, în Hebron, ca să întoarcă spre el regatul lui Saul, după Cuvântul Domnului :
24 dintre urmașii lui Iuda, care purtau scut și lance, au fost șase mii opt sutede oameniînarmați pentru război;
25 dintre simeoniți, războinici viteji, au fost șapte mii o sută;
26 dintre leviți, au fost patru mii șase sute;
27 Iehoiada, conducătorulclanuluilui Aaron, împreună cu trei mii șapte sutede oameni;
28 Țadok, un războinic tânăr și viteaz, împreună cu douăzeci și două de căpetenii din familia sa;
29 dintre beniamiți, rude ale lui Saul, au fost trei mii (până atunci majoritatea se păstrase loiali familiei lui Saul);
30 dintre efraimiți, au fost douăzeci de mii opt sute de războinici viteji, bărbați renumiți în familiile lor;
31 din jumătatea seminției lui Manase, au fost optsprezece mii, desemnați pe nume ca să vină să-l pună rege pe David;
32 dintre isahariți, cei care au înțeles vremurile, astfel încât Israel să știe ce trebuie să facă, au fost două sute de căpetenii, precum și toate rudele acestoraaflatesubcomandalor;
33 din Zabulon, cei în stare să meargă la oaste, instruiți să lupte cu toate armele de război, au fost cincizeci de mii, gata să-l sprijinepe Davidcu o inimă hotărâtă;
34 din Neftali, au fost o mie de căpetenii și, împreună cu acestea, treizeci și șapte de miide oameni înarmați cuscut și suliță;
35 dintre daniți, instruiți pentru război, au fost douăzeci și opt de mii șase sute;
36 din Așer, cei în stare să meargă la oaste, instruiți pentru război, au fost patruzeci de mii;
37 dintre cei care erau dincolo de Iordan, adică dintre rubeniți, gadiți și jumătate din seminția lui Manase,înarmațipentru luptă cu tot felul de arme de război, au fost o sută douăzeci de mii.
38 Toți acești războinici, care puteau ajuta oștirea, au venit cu gând de pace la Hebron ca să-l pună pe David rege peste tot Israelul. De asemenea, toți ceilalți din Israel s-au unit cu ei ca să-l facă pe David rege.
39 Au stat acolo, împreună cu David, timp de trei zile, mâncând și bând, căci cei din poporul lor le pregătiseră masa.
40 Chiar și vecinii lor, până în ținutul lui Isahar, al lui Zabulon și al lui Neftali, au adus mâncareîncărcatăpe măgari, pe cămile, pe catâri și pe vite – provizii de făină, turte de smochine și de stafide, ulei și vin, vite și oi din belșug, căci era bucurie în Israel.
—https://d1b84921e69nmq.cloudfront.net/48/32k/1CH/12-a23ca4f1fe4a22ce42ad4dc31c25e895.mp3?version_id=126—