Psalmi 46

Pentru dirijor. Al korahiților. De cântat în alamot . Un cântec.

1 Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor Care nu lipsește niciodată în necaz!

2 De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar clătina pământul și s-ar zgudui munții în inima mărilor,

3 chiar dacă i-ar vui și i-ar fierbe apele și s-ar ridica până acolo încât să se cutremure munții! Sela

4 Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, Locul Sfânt al locuințelor Celui Preaînalt.

5 Câtă vreme este Dumnezeu în mijlocul ei, ea nu se clatină; Dumnezeu îi vine în ajutor lafiecarerevărsat al zorilor.

6 Neamurile se agită, regatele se clatină; când Își ridică El glasul, pământul se topește.

7 Domnul Oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este întăritura noastră! Sela

8 Veniți și priviți lucrările Domnului , prin care El a pustiit pământul!

9 El oprește războaiele până la capătul lumii, zdrobește arcul, rupe lancea și arde în foc carele.

10 „Opriți-vă și recunoașteți că Eu sunt Dumnezeu! Eu voi fi înălțat printre neamuri, voi fi înălțat pe pământ!“

11 Domnul Oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este întăritura noastră! Sela

—https://d1b84921e69nmq.cloudfront.net/48/32k/PSA/46-7728d9a3786247aaab737a6bc347e45e.mp3?version_id=126—