Iona 2

Rugăciunea lui Iona

1 Iona s-a rugat Domnului , Dumnezeul său, din pântecele peștelui

2 și a zis: „În strâmtorarea mea L-am chemat pe Domnul și El mi-a răspuns. Din adâncul Locuinței Morților am strigat după ajutor și Tu mi-ai ascultat glasul.

3 Mă aruncaseși în adânc, în inima mărilor, și curentul de apă mă învăluise; toate valurile și talazurile Tale treceau peste mine.

4 Ziceam: «Sunt izgonit dinaintea ochilor Tăi, și nu voi mai privi vreodată spre Templul Tău cel sfânt!»

5 Apele mă împresuraseră pânăaproape să-mi iaviața, adâncul mă învăluise, iar algele se înfășuraseră în jurul capului meu.

6 Coborâsem până în străfundurile munților, și zăvoarele pământului mă încuiaseră pe vecie! Dar Tu, Doamne , Dumnezeul meu, mi-ai scos viața din groapă!

7 Când mi se scurgea sufletul din mine, mi-am adus aminte de Domnul și rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt.

8 Cei ce se alipesc de idoli deșerți s-au lipsit de îndurareade care ar fi putut avea parte.

9 Dar eu Îți voi aduce jertfe cu un strigăt de mulțumire. Voi împlini ceea ce am jurat! Mântuirea vine de la Domnul!“

10 Domnul i-a vorbit peștelui, iar peștele l-a vărsat pe Iona pe uscat.

—https://d1b84921e69nmq.cloudfront.net/48/32k/JON/2-1f33884de70d53072881f5de6aa94914.mp3?version_id=126—