Faptele Apostolilor 21
Pavel, în drum spre Ierusalim 1 După ce ne-am luat rămas bun de la ei, am plecat pe mare îndreptându-ne spre Cos. În ziua următoare, am ajuns în Rodos, iar…
Pavel, în drum spre Ierusalim 1 După ce ne-am luat rămas bun de la ei, am plecat pe mare îndreptându-ne spre Cos. În ziua următoare, am ajuns în Rodos, iar…
1 „Frați și părinți, ascultați-mi acum apărarea față de voi!“ 2 Când au auzit ei că li se adresează în limba aramaică, au făcut și mai multă liniște. 3 Pavel…
1 Pavel s-a uitat țintă la cei din Sinedriu și le-a zis: – Bărbați, fraților, eu mi-am trăit viața cu o conștiință curată înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta….
Saul în fața lui Felix 1 După cinci zile, marele preot Ananias s-a coborât împreună cu câțiva dintre bătrâni și cu un anume avocat Tertulus și au adus acuzații împotriva…
Pavel înaintea lui Festus 1 La trei zile după ce a sosit în provincie, Festus s-a suit din Cezareea la Ierusalim. 2 Conducătorii preoților și fruntașii iudeilor i-au făcut cunoscuteacuzațiileîmpotriva…
1 Agrippa i-a zis lui Pavel: – Ți se dă voie să vorbești în apărarea ta! Atunci Pavel a întins mâna și a început să se apere astfel: 2 –…
Călătoria spre Roma 1 Când s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, l-au predat atât pe Pavel, cât și pe alți prizonieri unui centurion pe nume Iulius,centurional regimentului imperial….
Pavel în Malta 1 După ce am fost scăpațidin primejdie, am aflat că insula se numea Malta. 2 Barbariine-au arătat o bunăvoință neobișnuită; au aprins un foc, din pricină că…